Autostrada A3 va ocoli Cormarnicul, dar va trece la Bușteni printr-un tunel

Autor: George Cristea 30 iun. 2020 Știri auto

Bușteni ar putea arăta în viitor ca Monte Carlo, potrivit șefei CNAIR, Mariana Ioniță. Astfel, autostrada A3 care va lega Bucureștiul de Brașov va ocoli Comarnicul, dar va trece la Bușteni printr-un tunel.

Intră în Galeria FOTO

„Pe lângă măsurile de fluidizare pe perioada de proiectare și execuție a acestei autostrăzi vom avea și un proiect separat pentru varianta ocolitoare Comarnic. Nu vorbim de variantă ocolitoare la Bușteni pentru că autostrada va fi prin tunel. Centura Comarnic, 7 km cu profil de autostradă, lucrăm acum la caietul de sarcini, la partea tehnică pentru proiectare și execuție. Până în 20 iulie avem termen să-l predăm colegilor de la achiziții. În această vară va fi lansată la licitație proiectarea și execuția variantei ocolitoare Comarnic la nivel de autostradă”, a spus Ioniță cu prilejul unui eveniment desfășurat la Universitatea Tehnică București.

Centura va fi realizată cu bani europeni, iar CNAIR lucrează deja la aplicația pentru fonduri europene. În ceea ce privește restul de tronsoane de la Ploiești până la Râșnov, CNAIR lucrează acum la documentația de atribuire pentru revizuire Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic.

„Suntem și în negocieri și cu bănci europene pentru un eventual împrumut”, a mai spus șefa CNAIR, citată de Hotnews.

„De la Ploiești și până la intrare în Sinaia, din ce am analizat noi, se va păstra traseul”, a explicat și Gabriel Budescu, de la Direcția Inginerie, Studii și Investigații din CNAIR.

autostrada a3 bușteni tunel

De ce este nevoie ca Autostrada A3 să treacă la Bușteni printr-un tunel

„De la intrarea în Sinaia, pe zona stațiunilor va trebui să venim cu un aliniament nou. Sunt zone Natura 2000, s-a construit foarte mult. Doar în zona Bușteni ar însemna să demolăm undeva la 80 de imobile. Atunci se va veni cu un nou aliniament de la intrare în Sinaia și Până la Râșnov”, a mai spus directorul din CNAIR.

Despre autostrada Comarnic-Brașov a vorbit cu mult optimism și premierul Ludovic Orban, în cadrul unei vizite recente la Brașov. Primul ministru s-a arătat încrezător că în șase ani se va putea circula pe autostradă de la București la Brașov. Orban a declarat că guvernul pe care îl conduce va aloca „resurse impresionante, cum nu au fost alocate niciodată în ultimii 30 de ani, pentru modernizarea infrastructurii”.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide